Český národní fond kultury a.s.
vydavatel @ ikonapress.info
Čtvrtek, 10 července, 2025
IKONAPRESS
  • Domů
  • O nás
  • Časopisy Ikona
  • Rádia
  • Videa
  • cs
    • cs
    • en
    • ro
    • ru
    • sr
Žádný výsledek
Zobrazit všechny výsledky
IKONAPRESS
Žádný výsledek
Zobrazit všechny výsledky
Domů Novinky Rumunský patriarchát

Duminica a șaptea după Rusalii; Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Cuv. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

od admin
25. 7. 2020
v Rumunský patriarchát
Duminica a șaptea după Rusalii; Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Cuv. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

Basilica.ro basilica.ro

Duminica a șaptea după Rusalii

Evanghelia Duminicii a VII-a după Rusalii ne povestește cum a vindecat Mântuitorul doi orbi și un mut. Orbii s-au rugat să îi vindece și, la cererea Lui, și-au mărturisit credința, iar Hristos, după ce i-a vindecat, le-a spus, din smerenie, să nu spună că El i-a vindecat. Aceștia însă au mărturisit tuturor Cine îi vindecase.

„În doar câteva versete, pericopa evanghelică a acestei duminici ne prezintă, deodată, smerenia Mântuitorului și recunoștința celor doi orbi vindecați”, spunea Părintele Patriarh Daniel la o predică din anul 2010.

„În primul rând, din atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos vedem că El ascultă rugăciunea celor infirmi sau bolnavi. În al doilea rând, Mântuitorul, voind să învețe pe toți oamenii cât de necesară este credința pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, îi întreabă pe cei doi orbi dacă au credință”, spunea Părintele Patriarh Daniel, care mai explica faptul că Hristos a arătat prin aceasta că avem nevoie de credință puternică atunci când Îi cerem ceva lui Dumnezeu.

„Învățăm de la acești doi orbi să ne rugăm cu stăruință, pentru a dobândi ceea ce ne lipsește”, a mai spus Părintele Patriarh.

Pe de altă parte, pe mut, care era grav bolnav, Mântuitorul l-a vindecat din iubire milostivă, fără să mai aștepte de la el o mărturisire de credință.

Ultimul verset al Evangheliei Duminicii, în care ni se spune că Iisus Hristos călătorea propovăduind și vindecând, ne arată că „Hristos vine în întâmpinarea celor suferinzi (…) El cutreieră cetăți și sate, merge în întâmpinarea poporului, nu așteaptă ca poporul să vină la El”, explica Părintele Patriarh.

Aceasta înseamnă că și „Biserica lui Hristos, deodată cu predicarea cuvântului Evangheliei, trebuie să săvârșească și faptele credinței evanghelice, să aline suferința, să-i ajute pe oameni să se elibereze din situații grele, din durere, din necazuri, din tot felul de ispite, de legături care îngreuiază și întristează viața lor”.

„Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă și pe noi să-i ajutăm pe cei întristați, pe cei suferinzi, pe cei bolnavi. Astfel, suntem îndemnați să devenim mai mult Trupul Său tainic, adică Biserică, să punem la dispoziția Lui mâinile noastre, voința noastră, dărnicia noastră, pentru a aduce mângâiere celor bolnavi, celor flămânzi, celor săraci și tuturor care cer ajutorul lui Dumnezeu.”

 

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și cei împreună cu dânsul, Ermip și Ermocrat

Acești sfinți erau preoți din clerul Bisericii Nicomidiei, rămași dintre sfinții douăzeci de mii ce au fost arși acolo de tiranul Maximian (284-305) în anul 303 (28 decembrie), fiind ascunși într-o cămară.

Dar fiind prins tânărul Pantoleon (nimeni altul decât Marele Mucenic Pantelimon, prăznuit la 27 iulie) și neștiind să mintă, a spus că de preotul Ermolae era învățat în cele creștinești și a fost botezat.

Și îndată au trimis de l-au adus pe Ermolae la Maximian, și cu el au adus slujitorii și pe însoțitorii lui, Ermip și Ermocrat.

Stând sfinții la întrebare, și propovăduind cu îndrăzneală că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, li s-au tăiat capetele, în anul 305 de la Hristos.

Sfânta Muceniţă Paraschevi

Sfânta Muceniţă Paraschevi s-a născut pe vremea împăratului Adrian (117-138) într-un sat care se afla în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politia. Aceştia păzeau fără preget poruncile Domnului, dar nu aveau copii. Pentru aceasta se rugau cu stăruinţă lui Dumnezeu ca să le dăruiască şi lor rod pântecelui.

Ascultându-le rugămintea, milostivul Dumnezeu le-a dăruit o fiică, născută în ziua a şasea a săptămânii, adică vineri, şi au numit-o Paraschevi, fiindcă în limba greacă ,,vineri” se zice „paraschevi”. Din fragedă pruncie mama sa a învăţat-o toate tainele credinţei creştine, iar copila se îndeletnicea necontenit cu rugăciunea şi cu citirea sfintelor cărţi.

După ce părinţii ei au răposat, ea a împărţit săracilor toate averile şi a mers la o mănăstire, luând chipul monahicesc. Acolo a vieţuit în ascultare, rugăciune şi nevoinţă, dobândind mare har de la Dumnezeu, pentru care a primit binecuvântarea de a ieşi la propovăduirea numelui lui Hristos, şi pe mulţi păgâni i-a adus la Sfântul Botez. Dar cuvântul cel cu putere şi minunile ei au atras invidia iudeilor.

În acea vreme împărăţea la Roma Antonin Piul (138-161), la care iudeii s-au dus şi au pârât-o, zicând: „O oarecare femeie, cu numele Paraschevi, propovăduieşte pe Iisus, fiul Mariei, pe care părinţii noştri L-au pironit pe cruce”. Auzind acestea, împăratul a poruncit să o aducă înaintea lui. Văzând priceperea şi frumuseţea ei, Antonin s-a mirat şi i-a zis: „Dacă te vei pleca mie şi vei aduce jertfă dumnezeilor noştri, te voi face moştenitoare a multe daruri, iar dacă nu te vei pleca, la multe chinuri te voi da”.

Sfânta, vorbind cu glas tare, i-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar zeii, care n-au făcut cerul şi pământul, să piară”. Împăratul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să i se pună pe cap un coif de fier înroşit în foc. Sfânta, însă, a fost păzită cu dumnezeiască rouă şi a scăpat nevătămată. Văzând o minune ca aceasta, mulţi ostaşi, care erau de faţă, au crezut în Domnul în acel ceas.

După aceasta, a poruncit împăratul să o arunce într-un cazan cu smoală şi untdelemn în clocot. Prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta se arăta ca şi cum se răcorea, ceea ce l-a făcut pe împărat să o roage să-i arunce în faţă smoală şi ulei, să vadă dacă sunt sau nu fierbinţi. Atunci Sfânta i-a aruncat în faţă, iar împăratul şi-a pierdut îndată vederea. Dar, înfricoşat, a cerut Sfintei să-i redea lumina ochilor. Atunci Muceniţa s-a rugat şi i-a redat vederea împăratului, care, crezând în Hristos, a eliberat-o.

După aceea, Sfânta a mers într-o cetate al cărui dregător se numea Asclipie şi care a întemniţat-o pentru propovăduirea sa. A chinuit-o îndelung, dar Mântuitorul a cercetat-o în temniţă şi i-a vindecat rănile. A doua zi a fost dusă în templul lui Apolo, dar Sfânta, rugându-se, a făcut să cadă la pământ statuile idolilor.

Atunci a fost osândită să fie aruncată într-o groapă adâncă de lângă cetatea lor, în care îţi avea sălaş un balaur înfricoşător. Sfânta însă a ucis balaurul cu semnul Sfintei Cruci, apoi, aducând la credinţă pe dregătorul Asclipie şi pe mulţi din cetate, a mers în alte locuri la propovăduire.

În cele din urmă a ajuns la cetatea Tempi, din Grecia, unde era dregător un anume Tarasie. Acesta, aflând că Sfânta este în cetate, a chemat-o înaintea scaunului său de judecată şi a întrebat-o despre credinţa sa, iar ea a răspuns că este creştină şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeul adevărat.

Atunci dregătorul a poruncit să fie adus un cazan de aramă plin cu untdelemn, smoală şi plumb, să se aprindă foc sub el, iar Sfânta să fie aruncată în el. Dar, venind un înger al lui Dumnezeu, a stins focul şi a răcorit cazanul, iar Sfânta a rămas nevătămată. Văzând această minune, dregătorul a supus-o la mai multe chinuri, însă Sfânta a rămas neatinsă şi nici credinţa ei cea tare n-au putut să o clintească. Mai pe urmă i-a tăiat capul cu sabia, iar sufletul ei s-a înălţat la veşnicele lăcaşuri, în anul 140.

Moaştele ei s-au arătat izvor de multe tămăduiri şi minuni pentru toţi cei ce vin la ele cu credinţă, fiind mai ales cunoscute pentru darul de a vindeca bolile ochilor. Unele părţi din sfintele ei moaşte se află şi în ţara noastră, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, precum şi în alte biserici şi mănăstiri.

Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Paraschevi, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

Acest Cuvios plăcut lui Dumnezeu s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a despărţit de toate plăcerile şi ispitele lumii deşarte şi s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit şi a deprins, de la părinţi îmbunătăţiţi, rânduiala vieţii monahale.

A cunoscut pe mulţi dintre sihaştrii care locuiau în vremea aceea în preajma mănăstirii, datorită cărora ţinutul muscelean a fost numit Valea Chiliilor. Minunatul Ioanichie, după ce a deprins vieţuirea călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde, după ce a primit marea schimă monahală, s-a nevoit mai mult de 30 de ani.

Ostenelile sale, lipsurile, lucrarea sa lăuntrică, rugăciunea neîncetată şi cercetarea harului dumnezeiesc pe care le-a trăit Cuviosul, erau ascunse oamenilor, întrucât peştera în care s-a retras el se afla într-un loc greu de ajuns, iar sihastrul nu căuta slava lumii, ci mergea pe calea smereniei, care este temelia sporirii duhovniceşti. O dată pe săptămână un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din pricina locului foarte abrupt. Duminica, după Sfânta Liturghie, Cuviosul îl primea pe stareţul mănăstirii, care îl mărturisea şi îl împărtăşea cu Sfintele Taine.

Astfel vieţuind Cuviosul schimonah Ioanichie în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a făcut cunoscute descoperiri cereşti, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut, şi i-a dăruit harismele povăţuirii sufletelor şi înainte-vederii, precum şi darul vindecării bolnavilor prin rugăciune. Monahii şi mirenii cereau rugăciunile Cuviosului şi primeau împlinirea cererilor, dar acesta nu se cobora din peşteră, pentru a se feri de laudele oamenilor.

Tradiţia locului spune că înşişi binecredincioşii domnitori Mihai Viteazul (1593-1600) şi Matei Basarab (1632-1654) au cerut rugăciunile Sfântului pustnic în vreme de cumpănă, ştiindu-l fierbinte rugător către Dumnezeu pentru ţară şi neam.

Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, minunatul Părinte Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii la cele veşnice – 1638. Aşezându-se în mormânt, a adormit întru Domnul. Firea necuvântătoare i-a slujit, pentru că un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf. Aşa au rămas osemintele Sfântului vreme de 300 de ani.

Din rânduială dumnezeiască, moaştele lui au fost aflate în anul 1944. Ieromonahul Pimen, stareţul Mănăstirii Cetăţuia Negru-Vodă, a coborât în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie şi a văzut cum pânza de păianjen acoperea osemintele bine mirositoare ale Cuviosului. Le-a scos cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre întărirea monahilor şi bucuria credincioşilor. Mulţi au primit folos de la minunatul odor descoperit în peştera din Valea Chiliilor.

Bolnavii se vindecau, cei aflaţi în necazuri primeau sprijin şi nădejde. Dar, odată cu venirea cârmuirii ateiste în România, s-a dat poruncă să fie închisă mănăstirea, iar moaştele Sfântului să fie îngropate în pământ. Cu mare mâhnire, monahii au aşezat moaştele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.

După anul 1989, când Biserica şi-a recăpătat libertatea, Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă şi-a reluat viaţa duhovnicească, iar moaştele Cuviosului au fost din nou aşezate în biserica mare a mănăstirii.

Cercetând credinţa ortodoxă, viaţa de aspră nevoinţă şi minunile Schimonahului Ioanichie, precum şi cinstirea de care se bucură în rândul credincioşilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea lui în rândul Sfinţilor români, cu zi de pomenire la 26 iulie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Odkaz na zdroj

Související příspěvky

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Mc. Marius, soția sa, Marta, fiii lor, Audifaciu și Avacum, și cei împreună cu ei
Rumunský patriarchát

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Mc. Marius, soția sa, Marta, fiii lor, Audifaciu și Avacum, și cei împreună cu ei

před 1 rokem
Cea mai veche parohie românească din Olanda, prezentată într-un volum dedicat lăcașurilor de cult din Țările de Jos
Rumunský patriarchát

Cea mai veche parohie românească din Olanda, prezentată într-un volum dedicat lăcașurilor de cult din Țările de Jos

před 1 rokem
Aproximativ 2.000 de copii participă la taberele organizate de Episcopia Hușilor în această vară
Rumunský patriarchát

Aproximativ 2.000 de copii participă la taberele organizate de Episcopia Hușilor în această vară

před 1 rokem
Vasile Bănescu încheie activitatea la Biroul de Presă al Patriarhiei Române: Un mesaj de mulțumire și noi începuturi
Rumunský patriarchát

Vasile Bănescu încheie activitatea la Biroul de Presă al Patriarhiei Române: Un mesaj de mulțumire și noi începuturi

před 1 rokem
O fanfară românească din Banatul Sârbesc a aniversat nouă decenii de activitate neîntreruptă
Rumunský patriarchát

O fanfară românească din Banatul Sârbesc a aniversat nouă decenii de activitate neîntreruptă

před 1 rokem
Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
Rumunský patriarchát

Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta

před 1 rokem
Prima liturghie oficiată de Patriarhul Daniil al Bulgariei a fost dedicată sfântului ocrotitor al bulgarilor
Rumunský patriarchát

Prima liturghie oficiată de Patriarhul Daniil al Bulgariei a fost dedicată sfântului ocrotitor al bulgarilor

před 1 rokem
Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, Patriarhul Constantinopolului
Rumunský patriarchát

Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, Patriarhul Constantinopolului

před 1 rokem
FOTO: Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană Sf. Chiriachi din Sofia
Rumunský patriarchát

FOTO: Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană Sf. Chiriachi din Sofia

před 1 rokem
Îl mărturisim pe Dumnezeu prin faptele noastre, a spus Mitropolitul Irineu la resfințirea bisericii unei parohii gorjene
Rumunský patriarchát

Îl mărturisim pe Dumnezeu prin faptele noastre, a spus Mitropolitul Irineu la resfințirea bisericii unei parohii gorjene

před 1 rokem
IKONAPRESS

Copyright © 2020 Český národní fond kultury a.s.

Navigace

  • O nás
  • Pravoslavný svět
  • Zásady ochrany osobních údajů

Následujte nás

Žádný výsledek
Zobrazit všechny výsledky
  • Domů
  • O nás
  • Časopisy Ikona
  • Rádia
  • Videa

Copyright © 2020 Český národní fond kultury a.s.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password? Sign Up

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In

Add New Playlist

Tento web používá k poskytování služeb, personalizaci reklam a analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Zjistit více