Basilica.ro Iulian Dumitraşcu
Sf. Mc. Paramon şi Filumen
1. Sfântul Mucenic Paramon († 250) – A pătimit în timpul împăratului Deciu (249-251), din porunca lui Aquilin, conducătorul Nicomidiei. Aquilin întemnițase 370 de creștini. Aceștia au fost duși la templul zeului Poseidon și obligați să jertfească acestei zeități greco-romane.
Paramon văzând cum atâți creștini își așteptau sfârșitul mărturisind pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, s-a oprit în fața templului și a zis: „O, cât de mulți drepți și nevinovați înjunghie necuratul Aquilin, că nu vor să se închine idolilor lui”, după care și-a continuat drumul liniștit. Oamenii lui Aquilin l-au ajuns din urmă și prinzându-l l-au supus chinurilor, în cele din urmă Sfântul Mucenic Paramon dându-și sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. În același timp au fost martirizați și cei 370 de creștini care au refuzat să jertfească lui Poseidon.
2. Sfântul Mucenic Filumen († 274) – Era originar din Licaonia (din provincia Capadocia, Asia Mică) și se ocupa cu negustoria. A pătimit pentru Mântuitorul Hristos în timpul împăratului Aurelian (270-275), din porunca lui Felix, conducătorul orașului Ancira (Galatia). Fiind supus supliciilor a primit cununa muceniciei, mărturisind că este creștin.
Troparul, glas 4:
Mucenicii Tăi, Doamne, Chilian, Colonat și Totnan, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii de la Tine au luat, că, având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Duminica a 30-a după Rusalii: Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor
Textul evanghelic (Luca 18:18-27):
În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu.
Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.
Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.
Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.