Basilica.ro Sorin Ioniţe
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului anunță o conferință online susținută de IPS Ioachim miercuri, 02 decembrie 2020, începând cu ora 18:00.
Întâlnirea virtuală va avea tema „Bethleemul (Casa Pâinii) și Universul Euharistic”.
Această întâlnire, la care sunt așteptați să participe fiii și fiicele Eparhiei Romanului și Bacăului, și nu numai, își propune să așeze împreună pe cei care simt nevoia împărtășirii din bucuria și pacea Slăvitului Praznic al Nașterii Fiului lui Dumnezeu, subliniază organizatorii.
Conferința va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și pe portalul Doxologia.
Foto credit: Basilica.ro