Basilica.ro basilica.ro
Pomenirea minunii Sfântul Arhanghel Mihail în Colose
Între orașul Colose din Frigia – veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi Turcia) – și orașul Ieripoli se afla o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail, zidită deasupra unui izvor unde veneau mulți bolnavi și se tămăduiau.
Sfântul locaș a fost ridicat de un păgân din Laodiceea, oraș în Asia Mică (s-a numit inițial Diospolis, apoi Roas, Antioh al II-lea fiind cel care l-a colonizat între 261 si 246 i.Hr, dându-i numele soției sale, Laodiceea) convertit la creștinism în urma unei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail.
Fiica păgânului era mută din naștere, iar prin vedenie minunată tatăl ei a primit poruncă în vis de la Sfântul Arhanghel Mihail să își ducă copilul la acest izvor ca să se vindece. Ascultând porunca sfântului arhanghel fiica sa a primit vindecare, iar el a primit botezul creștin.
După 90 ani de la zidirea sfântului lăcaș a venit acolo un copil în vârstă de 10 ani din Ieripoli care se numea Arhip. Acesta a rămas în biserică, postind și făcând rugăciuni ca și marii pustnici ai sihăstriilor.
La momentul potrivit s-a călugărit, învrednicindu-se și de darul preoției, slujind până la adânci bătrâneți și propovăduind cuvântul Domnului. Însă păgânii din orașul Ieripoli s-au hotărât să acopere apa izvorului, iar pe Arhip să-l omoare. Când s-au apropiat, Sfântul Arhanghel Mihail le-a amorțit mâinile, Cuviosul nepățind nimic, iar cei ce săpau au fost izgoniți de o flacără ce a țâșnit din cristalul izvorului.
Văzând cele întâmplate, păgânii și-au pus în gând să abată apele râurilor Hrisos, Licocaper și Kufos asupra bisericii Cuviosului Arhip, însă Sfântul Arhanghel Mihail din nou i-a oprit pe aceștia, poruncind apelor să stea, după care deschizând o prăpastie, le-a poruncit să intre acolo. Cuviosul Arhip a murit la vârsta de 70 de ani.
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi)
Textul evanghelic (Matei 21:33-44)
Zis-a Domnul: Ascultați pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie și a împrejmuit-o cu gard; apoi a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui de roade; dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis pe alți slujitori, mai mulți decât cei dintâi, și le-au făcut și acelora tot așa.
La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor rușina de fiul meu; însă lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: acesta este moștenitorul, veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui. Și, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au omorât.
Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: pe cei răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor. Iisus le-a zis: n-ați citit niciodată în Scripturi că piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri. De aceea vă spun vouă că se va lua de la voi împărăția lui Dumnezeu și se va da neamului care va aduce roadele ei. Și cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste care va cădea ea, pe acela îl va spulbera.
Pilda lucrătorilor răi se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât și la viața Bisericii.
Via pe care un stăpân o sădește, o împrejmuiește cu gard, o înzestrează cu un teasc și cu un turn de veghe și de apărare reprezintă lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, Stăpânul lumii, la care cheamă lucrători. Lucrătorii angajați ca să lucreze în vie sunt slujitorii Legii celei Vechi. Aceștia erau regi, arhierei sau mari preoți și învățători de Lege.
Evanghelia ne mai spune că, după ce a sădit via, a împrejmuit-o, a săpat teasc în ea și a zidit turn, adică a lăsat via lucrătorilor într-o stare de organizare completă, stăpânul viei a plecat departe și a lăsat lucrători în vie să o păzească și să o cultive pentru a o face roditoare. Plecarea stăpânului departe are aici înțelesul duhovnicesc de libertate multă dăruită lucrătorilor.
Concluzia textului evanghelic este că Dumnezeu dorește să împlinim voia Lui în mod liber, însă chemarea Lui implică slujire responsabilă din partea oamenilor.
