Basilica.ro Ștefana Totorcea
13 preoți din Arhiepiscopia Chișinăului s-au rugat miercuri, la inițiativa ASCOR Chișinău, pentru victimele deportărilor staliniste din Basarabia și Bucovina de Nord.
Slujba a fost oficiată la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău. La eveniment au fost invitate două protagoniste ale acestei tragedii, Parascovia Carp și Margareta Cemîrtan, care au fost deportate împreună cu familiile lor în al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia.
Ele au împărtășit poveștile și experiențele lor dureroase, oferind participanților o perspectivă profundă asupra acestui capitol dureros din istorie.
Bucuria zilei a fost sporită de prezența și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, care a vizitat Reședința Mitropolitană.
Preasfinția Sa le-a transmis tinerilor câteva gânduri ziditoare și le-a oferit în dar iconițe. De asemenea, părintele episcop le-a mulțumit doamnelor pentru jertfa și răbdarea lor, menționând că ierarhii și întreaga Biserică se roagă duminică de duminică pentru cei care au rămas în viață și pentru cei care s-au mutat la Domnul.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 2024 s-au împlinit 83 de ani de la începutul deportărilor a zeci de mii de basarabeni și nord-bucovineni în lagărele sovietice de muncă forțată, situate în principal în Siberia și Kazahstan.
Foto credit: Facebook / ASCOR Chișinău
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews