Basilica.ro Alexandru Boboc
Episcopul Ignatie al Hușilor le-a vorbit luni preoților din Protopopiatul Huși despre pastorația persoanelor bolnave sau suferinde.
Preasfinția Sa le-a prezentat preoților, în cadrul conferinței de primăvară, mai multe volume care abordează problematica bolii: „Teologia bolii”, de Jean Claude Larchet; „Viața, moartea și boala”, a Mitropolitului Antonie de Suroj; „Așteptarea lui Dumnezeu. Despre boală, suferință și moarte” a Arhimandritului Emilianos Simonopetritul; și „Singurătatea, boala nerecunoscută”, a medicului neurolog și psihanalist Manfred Spitzer.
Ierarhul a subliniat că „pentru cei care se confruntă cu aceste boli – trupești sau psihice – avem, ca un laitmotiv, în Filocalie și în tradiția sfătuirii duhovnicești, îndemnul ca omul, când trăiește o suferință cumplită în viața lui, să aibă capacitatea de a-și asuma acea suferință, pentru că asumarea (îmbrățișarea) suferinței înseamnă un impact mult mai redus, aproape inexistent, asupra celui care suferă”.
„Manfred Spitzer spune că noi trăim într-o lume conectată, în era mediilor digitale, însă, paradoxal, cu cât mediile digitale favorizează conexiuni rapide, întâlniri, posibilitatea de a comunica instantaneu, rata suferinței psihice este incredibil de mare”.
„Să asumăm suferința, dându-i o conotație duhovnicească, gândindu-o ca pe o îngăduință a lui Dumnezeu – în preștiința Lui, El știe de ce îngăduie suferința”.
Preasfințitul Părinte Ignatie a amintit că „Sfinții Părinți spun că, uneori, suferința vine și ca să ne trezească puțin la realitate, iar în alte situații, ca să ne oprească de la păcatele pe care le săvârșim și de care nu suntem conștienți. Este nevoie și de această pedagogie”.
Oamenii suferinzi sunt profunzi
Episcopul Ignatie al Hușilor a subliniat că „oamenii suferinzi sunt extrem de profunzi, atât în ceea ce privește propria lor viață, cât și în modul de a-și gândi relațiile cu cei din jurul lor”.
„Câteodată, noi păcătuim și suntem răutăcioși, ca și cum nimic nu ne mai poate opri, și Dumnezeu vine atunci când nici nu ne așteptăm, și îngăduie o suferință, care ne aduce, fără prea mare efort, la cele esențiale, și ne dăm seama că am risipit multă energie pe lucruri atât de nesemnificative. Atunci începe momentul decantării”.
Preasfințitul Părinte Ignatie a explicat că „Dumnezeu mai îngăduie să vină o boală în viața noastră – deși e foarte greu de dus –, și ca un semn al faptului că vrea să grăiască într-un anume fel sufletului nostru, vrea să ne spună ceva și să ne determine să ne întoarcem înspre cele dinlăuntrul nostru, pentru că trăim foarte împrăștiat și nu ne mai facem vreme pentru noi înșine”.
„Rugăciunea, timpul petrecut pentru noi și în prezența celor care ne iubesc și ne dăruiesc energie pozitivă, au rolul ca un fel de pecete asupra minții noastre, care este responsabilă de starea noastră de bine și de liniște”.
„Cu cât un om se roagă mai mult, cu atât este mai liniștit. Cu cât fentează rugăciunea și o face mecanic, devine agitat și tulburat, permanent nemulțumit – omul care nu se roagă nu poate fi niciodată mulțumit, nici Dumnezeu dacă ar veni pe pământ nu l-ar mulțumi”, a concluzionat ierarhul.
În a doua parte a conferinței, Preotul Claudiu-Vasile Macovei a susținut o prezentare intitulată „Legătura între suflet şi trup, între viaţa spirituală şi sănătatea omului, între rugăciune şi vindecare” și a avut loc o sesiunea de întrebări și răspunsuri.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 ca fiind Anul omagial al pastorației bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Foto credit: Episcopia Hușilor
